icon icon

Cupa
României

icon icon icon icon icon icon

Campioana
României

imagine Imagine Rezultatele Academiei din acest sfârșit de săptămână

24 sep 2023

Rezultatele Academiei din acest sfârșit de săptămână

Elevii lui Mircea Aslău au ajuns la a treia victorie consecutivă în Liga Elitelor U14. Arădenii au învins pe teren propriu cu 3-0 formația CS Academia Partium. Marcatorii celor trei goluri au fost Vîrciu, Aslău și Sandu. Formația de start a arătat astfel: Molnar - Cătană, Aslău, Vidac, Popov, Vîrciu, Pantea, Achim, Benea, Oraș, Buțiu. Au mai intrat Sandu, Terpea, Partan și Toma. Sâmbăta viitoare, aceștia vor juca în deplasare la ACS Transilvania Bistrița în etapa a cincea din Liga Elitelor U14.

În Liga Elitelor U15, băieții antrenați de Dinu Donca și Alex Nistor s-au impus pe terenul Universității Cluj cu 3-1. Gazdele au deschis scorul în urma unui contraatac rapid, însă Spătariu a restabilit egalitatea din lovitură liberă de la 25 metri. S-a intrat cu 1-1 la cabine, iar a doua repriză a aparținut roș-albilor. Sherzad a prins un șut excelent de la 35 metri și a dus-o pe UTA în avantaj. Pelău a fost cel care a închis tabela pe fondul unui contraatac. Primul unsprezece: Șuli - Pârvu, Tănăsie, Sabău, Mărgan, Zachar, Spătariu, Dogan, Orădan, Tomoioagă, Ile. Au mai jucat Sherzad, Barbu, Antochi, Burta și Pelău. Etapa viitoare, arădenii primesc vizita celor de la Ripensia Timișoara.

Dacă în etapa trecută a trecut fără probleme de CFR Cluj cu 4-1, echipa UTA-ei implicată în Liga Elitelor U16 a cedat pe terenul Universității Cluj cu 2-1. Golul arădenilor a fost înscris de Iancu. Bogoșel, Gaica, Ungur și Mărginean au ales să înceapă meciul cu următorul unsprezece: Cutean - Vereș, Ancateu, Ene, Berar, Tolcea, Hodoșan, Bărbat, Țăroi, Iancu, Baba. Au mai jucat Leca, Corchiș, Păduraru, Dolga, Glevan. În etapa viitoare din Liga Elitelor U16, UTA va juca pe teren propriu cu Ripensia Timișoara.

Meci spectaculos în Liga Elitelor U17, unde UTA a remizat cu ACS Kids Tâmpa Brașov, scor 3-3. Trupa lui Petcuț și Bogoșel a început cum nu se putea mai bine meciul și încă din primul minut conducea cu 1-0, grație golului lui Șiclovan. Bucuria a durat doar nouă minute, căci oaspeții au egalat în minutul 10. Mai târziu, Dragoș avea să fie faultat în careu, centralul a arătat fără ezitare punctul cu var, iar Șiclovan a făcut ”dubla”. Oaspeții au revenit din nou și s-a făcut 2-2. În minutul 83, cei de la Brașov au trecut în avantaj, iar arădenii nu mai aveau nimic de pierdut. Aceștia au luptat până la ultimul fluier, iar în minutul 90+5, Dragoș a reușit să înscrie cu capul și s-a terminat 3-3. UTA a început cu Roșu - Centye, Marinescu, Groza, Măgulean, Indreica, Felea, Șiclovan, Crainic, Dragoș, Calotă. Au mai intrat pe parcurs Ștef, Nițu și Tăutan. Etapa viitoare, UTA se deplasează pe terenul liderului, Universitatea Craiova, echipă care are maximum de puncte în această ediție de Liga Elitelor U17.

În Liga de Tineret, UTA a pierdut cu 0-3 meciul de pe teren propriu cu cei de la ACS Kids Tâmpa Brașov. Roș-albii au început cu Neag - Hara, Murgu, Joldea, Olăroiu, Vâlcu, Buză, Bărbat, Kyrychenko, Nica, Bușu. Au mai intrat Hodoșan, Țaroi, Ene, Leca, Curtuiuș. De menționat că Olăroiu a fost eliminat din minutul 42, iar UTA a fost nevoită să joace mai mult de jumătate de meci în inferioritate numerică. Etapa viitoare, trupa lui Marius Ciubăncan și Sorin Botiș se deplasează la Universitatea Craiova.